Despre noi

Compania a fost înființată în București, ca business de familie în anul 1990, având inițial 20 de angajați. Astăzi, la peste 34 de ani de la înființare și cu peste 2000 de persoane în echipă, este una dintre cele mai importante companii de construcții cu capital 100% autohton din România conform clasamentului realizat de Camera de Comerț și Industrie a României.

Profesionalismul și calificarea echipei au dus la finalizarea tuturor lucrărilor care au fost începute. Din portofoliul de lucrări finalizate pot fi enumerate: stadionul Steaua, stadionul Rapid, sala polivalentă Oradea, bazinul Olimpic de înot și polo Dinamo, hipodromul Ploiești, circuitul turistic Floreasca-Tei, lucrări de reabilitare termică a peste 1080 de blocurilor de locuințe din mai multe orașe ale țării, hotelul ibis Styles Bucharest Erbas, ansambluri rezidențiale, spitale, clinici medicale, grădinițe, școli, stații de epurare, rețele de apă și canal, modernizări de drumuri publice precum și de rețelele termice la nivelul întregii țări.

În prezent compania este implicată în proiecte mari, precum ansamblul rezidențial Arbo Mogoșoaia, reabilitarea clădirii istorice a Universității din București, sala polivalentă din Tulcea, reabilitarea rețelor termice din Timișoara și Iași, clinici și spitale în Timișoara, Călărași, Slobozia, Cluj-Napoca, construirea Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj, realizarea unui cămin pentru studenții Politehnicii din București, reabilitarea clădirilor Palatului Nifon, a complexului Panduri din cadrul Universității București.

cifra de afaceri 2023
465

MIL €

Activități

Construcții Erbașu este un antreprenor general în construcții, a cărei evoluție constant pozitivă din cei peste 34 de ani parcurși de la înființare și până în prezent, a făcut ca societatea să fie capabilă să abordeze o gamă variată de lucrări în domeniul construcțiilor, indiferent de mărimea și complexitatea acestora, activând atât în domeniul privat cât și în cel de stat.

Construcții civile
Clădiri rezidențiale
Clădiri de birouri
Stadioane
Hoteluri
Săli de sport și săli polivalente
Bazine de înot
Fabrici și depozite
Spitale
Construcții edilitare/infrastructură
Rețele apă și canal
Stații de epurare
Rețele termoficare
Drumuri, poduri și pasaje
Proiectare
BIM

Integrarea tehnologiei în construcții a schimbat inevitabil viața și ne-a făcut să facem trecerea de la planșete la inteligență artificială, roboți și #BIM (Building Information Modeling).

Pentru că viitorul este creația prezentului si de noi depinde ca visurile să devină realitate, am inițiat implementarea conceptului digital #BIM în cadrul Constructii Erbasu, iar acesta integrează și optimizează procesele prin care specialiștii în arhitectură și inginerie, proiectează, planifică, construiesc și utilizează construcțiile.


Prin utilizarea de informații coordonate, consecvente și sigure asociate unui proiect investițional, conceptul #BIM conduce la îmbunătățirea documentațiilor în toate fazele investiției și la analizarea în timp real a variantelor tehnico-economice în raport cu performanțele vizate.

Viitorul construcțiilor este unul al cunoașterii, mobilității și adaptabilității, al automatizării și aplicațiilor inteligente, al realității augmentate, al digitalizării, iar noi le vom utiliza pe toate pentru maximizarea eficienței și sustenabilității investițiilor.

MISIUNE, VIZIUNE, VALORI

Compania are ca obiectiv principal satisfacerea cerințelor clienților prin respectarea termenelor contractuale agreate, respectarea condițiilor de calitate, aplicare cu strictețe a normelor SSM și a legislației în vigoare.

Construim pentru viitor. Cu respect, integritate și profesionalism!

Responsabilitate socială

Politica în ceea ce priveşte responsabilitatea socială corporativă se bazează pe un set de principii care definesc această interacţiune dintre companie pe de o parte şi salariaţi, acţionari, parteneri, comunitate şi mediu, pe de altă parte.
Succesul în afaceri și responsabilitatea sociala corporativă (RSC) sunt inseparabile, compania Erbașu și-a stabilit, încă de la început, trei domenii cheie de implicare: cultură, acțiunile umanitare și activitățile sportive.
Compania își propune ca activitățile în această zonă să continue în anii ce vor urma prin realizarea unor programe specifice.

Peste

20

ramuri sportive susținute de-a lungul timpului

SPONSORI OFICIALI AI

Comitetul Olimpic Sportiv Român

Clubul Sportiv Dinamo București – Secția Handbal Masculin

Federația Română de Canotaj

CSM Oradea

PREMII
MEMBRII AI

Federația Patronatelor Societăților din Construcții

Patronatul Societăților din Construcții

Casa Socială a Constructorilor

Cluster TEC