Articol publicat în revista Legal Magazin.
”Tehnologiile noi, digitalizarea, robotizarea din construcții, vor eficientiza domeniul, vor recalifica forța de muncă și vor ușura procesele de lucru într-un domeniu cunoscut pentru dificultățile întâmpinate atât de angajați, cât de angajatori. Astfel, vom putea atrage din ce în ce mai mult tânăra generație într-un domeniu atât de frumos, cum este cel al construcțiilor.”
”De-a lungul celor 34 de ani de la înființare, compania Construcții Erbașu și grupul de companii Erbașu au activat în mai multe domenii: construcții, agricultură, industrie alimentară, turism. Evident că domeniul de activitate principal al grupului, pentru care numele Erbașu este cunoscut la nivel național este cel al construcțiilor. Pe viitor, urmărim extinderea și către alte domenii pe care nu le-am vizat până în acest moment. În toată perioada, de la înființare și până în prezent, am avut proiecte ce au avut ca beneficiar atât zona privată, cât și zona publică. Însă în ultimii 10 ani, investițiile publice au dominat piața construcțiilor atât ca număr cât și ca valoare. Prin urmare și noi ne-am pregătit echipa și ne-am concentrat pe marile investiții publice de eficientizare energetică, infrastructură edilitară, reabilitare a clădirilor monument, construcția unor noi complexe sportive, noi spitale etc. Avem șantiere pe aproape 60% din teritoriul României, în 22 de județe și în București. Cred că această abordare ne-a creat premisele unei creșteri consistente în ultimii 15 ani, chiar și în perioadele de criză economică. Evident că profitul nu a putut să fie prioritar, fiind sacrificat unui volum de lucru mai mare și unei reduceri semnificative de risc.Practic, s-a preferat o muncă mai multă, cu un risc echilibrat, în detrimentul unui profit mai mare. Cu toate acestea, am avut grijă ca profitul să fie constant între 5% și 10 %, iar acesta să fie mereu foarte bine reinvestit în echipamente, echipă, calificarea personalului, digitalizare ș.a.m.d.”
”În acest moment, portofoliul de lucrări al companiei pentru următorii ani este de peste două miliarde de euro, dar cu siguranță că potențialul poate fi și mai mare, având în vedere tot ceea ce poate realiza echipa noastră.”
Cristian Erbașu